Ioana este pasionată de natură și artă, iar această pasiune a inspirat-o să creeze tablouri unice folosind flori presate. Fiecare tablou este o expresie a frumuseții naturii, capturând momente efemere și transformându-le în opere de artă durabile. Prin Flower Power, Ioana își propune să aducă bucurie și conexiune cu natura în casele oamenilor.
Care este povestea meșteșugului pe care îl practici? Cum și când ai descoperit pasiunea pentru ceea ce faci astăzi?
Totul a pornit la mama mea, care e o iubitoare de flori și mereu am avut flori, chiar dacă noi am stat într-un apartament, în două camere, eram noi și florile. Când am ajuns și eu la casa mea, încet, încet am început să tot colectez plante până când mi-am umplut apartamentul de plante.
Am început să presez flori. Am presat și când eram în școală, mi-a plăcut foarte mult ierbarul. Nu am știut ce să fac cu ele. La un moment dat aveam destul de multe, le țineam în niște reviste. Pe acelea le-am aruncat, după care am început să presez alte flori și de data asta am zis să le fac într-un fel de tablou. Și mi-a ieșit. Dar ceea ce-mi place foarte mult și ceea ce vreau să fac acum cel puțin, mai ales că sunt plantele prinse între două foi de sticlă, este că le înrămez și atunci imaginea ta e strict pe plantă. Poți să te uiți din mai multe unghiuri, și din față, și din spate.
Mi se pare mai mult o instalație, nu neapărat un tablou. Aș vrea ca oamenii să interacționeze mai mult cu produsul. Mi se pare că pun o lupă exact pe plantă, poți să te uiți la ea, să o observi că noi nu prea observăm plantele și natura din jurul nostru. Încerc să adun cât mai multe din toate tipurile de plante. Nu neapărat flori, dar florile sunt cele mai spectaculoase, că sunt colorate, sunt frumoase. Adun foarte multe buruieni și tot felul de ierburi pe care în mod normal nu le-ai observa, ele pot fi foarte frumoase într-un tablou.
Cum este conectată povestea ta de Râșnov și în ce fel te inspiră istoria, natura sau alte elemente ce țin de Râșnov în procesul creativ?
Totul a început la Râșnov. Eu am venit în Râșnov la 20 de ani și consider Râșnovul ca fiind o a doua casă a mea. Mi se pare că acasă, la Bârlad, e varianta mea de copilă, adolescentă, care nu prea știe ce-i cu ea. Ei bine, aici am venit un pic altfel, mi se pare o casă mai matură pentru mine.
Mi-a plăcut foarte mult că sunt munți. Eu, la Bârlad, nu am munți. E un podiș, singurele forme de relief sunt așa niște dealuri foarte mici și, de când eram mică și mai veneam în vacanță la munte, mi se părea fascinant când te uiți în zare și vezi muntele așa care parcă te îmbrățișează. Aici mă duc în pădure și pot să găsesc tot felul de plăntuțe.
Când eram mică, am copilărit o perioadă și la țară și atunci am fost destul de conectată cu natura. După care m-am rupt o perioadă și am redescoperit natura aici, la Râșnov. Cumva mi se pare că am un avantaj, că pot să văd natura și din perspectiva omului care a fost conectat cu natura și din perspectiva omului care a fost deconectat. E foarte fain să te conectezi cu natura.
E ca un fel de meditație pentru mine, e un moment de liniște. Sunt multe sentimente pe care le simt în relația mea cu natura.
În viziunea ta, care sunt beneficiile de care te bucuri din plin prin practicarea acestei pasiuni?
Consider că meditez atunci când lucrez, atunci când fac tablouri, dar și atunci când presez sau culeg flori. E momentul meu în care mă deconectez așa din treburile zilnice și din lumea asta și fac uneori activități repetitive ca atunci când presez flori. Iau un braț, un buchet foarte mare și două ore stau și iau fiecare petală și o pun acolo în presă. E o activitate repetitivă, dar creierul meu atunci este pe pauză, se relaxează, plus varianta creativă, că atunci când creez o compoziție nouă necesită creativitate, unde văd câteodată, că poate nu sunt în starea potrivită să creez și atunci mă forțez un pic, este foarte interesant tot procesul ăsta de la cules, la presat și apoi la creat, fiecare are beneficiile și avantajele lui. Mie nu îmi vine inspirația așa doar dacă stau în pat, trebuie să mă așez la masă, să întind toate chestiile și încet, încet ele prind o formă pe care eu nu o intuiesc de dinainte, mă surprinde și pe mine.
Știm cu toții că lucrurile durabile se fac cu multă răbdare, așadar, ne poți da un sfat despre cum putem cultiva răbdarea în viața de zi cu zi? La fel cum meșterind manual fiecare obiect în parte necesită răbdare și timp, cum putem transpune aceste calități în rutina noastră?
Nu știu cum să mă poziționez față de răbdare că am impresia că, de fapt, nu am răbdare, dar toată lumea vine către mine și-mi zice, vai, câtă răbdare ai! Nu cred că o conștientizez, de fapt, sau pur și simplu în creierul meu nu știu, e numită altfel sau se încadrează la altceva. Chiar dacă nu presezi flori sau nu faci tablouri, este foarte bine să faci ceva cu mâinile. De fapt, așa am început. Am fost în căutarea multor hobby-uri și cam toate implicau ceva cu mâinile. Am sculptat, am croșetat, am făcut caligrafii, tocmai din dorința asta de a face ceva cu mâinile, mie îmi place foarte mult.
Mi se par foarte importante aceste hobby-uri cu mâna, care să nu necesite prea multe cunoștințe. Nu trebuie să avem așteptări foarte mari de la noi, că am mai vorbit cu oameni care ziceau că nu sunt îndemânatici. Și eu sunt foarte neîndemânatică. Nu trebuie să fii un guru în făcut ceva cu mâinile, ci doar să începi să faci ceva. Orice.
Cred că este în noi o parte care vrea să pună pe pauză gândurile și doar să faci ceva cu mâna. Și să nu avem așteptări să ne iasă, pentru că eu așa m-am lăsat de foarte multe hobby-uri, că voiam să fac ceva extraordinar, după două ore nu aveam cum să fac ceva extraordinar.
Zi-ne o vorbă din popor despre meșteșugul pe care îl practici. Poate fi o scurtă povestioară dată din moși-strămoși, o zicală, ceva memorabil, ceva ce se leagă de partea asta de plante, poate, de răbdare, de meticulozitate.
„O floare printre flori.” Am căutat, cumva, să văd dacă are vreo poveste în spate vorba asta, dacă ascunde ceva mai mult. Ea este asociată cu frumusețea feminină și frumusețea florilor și s-a produs această mică zicală.
M-am mai gândit și la faptul că noi suntem natură, adică noi oamenii tot din natură facem parte, suntem aici pe planeta Pământ, deci împărțim aceeași casă și noi și animalele și plantele. Suntem o mare familie. Trebuie să îmbrățișăm diversitatea asta și să fim puțin mai atenți la animale, la plante, nu numai la noi.
Vorbind despre meșteșuguri date mai departe din generație în generație, consideri că vor trece testul timpului și al trendurilor actuale? Cum putem păstra vie legătura dintre obiceiurile și meșteșugurile bunicilor noștri și generațiile tinere?
Am încredere cumva că generația asta nouă care în prezent are sub 18 ani sau în jurul vârstei, se vor îndrepta mai mult spre meșteșug decât au fost celelalte generații.
Mi se pare că încet, încet lumea se întoarce spre tot ce înseamnă meșteșug, făcut chestii cu mâinile, grădinărit și așa mai departe, ce făceau bunicii noștri. Mi se pare o cale inevitabilă în sensul în care bunicii noștri chiar au fost foarte conectați cu natura și cu tot ce se întâmplă în jurul lor. Părinții noștri deja au făcut un pas în spate, nu au mai fost așa de conectați, cel puțin nu toți. Oamenii care au acum 30 de ani, mi se pare că o parte bună din ei sunt deconectați de natură, dar eu nu văd niciun univers posibil în care noi să fim complet deconectați de natură. Te poți deconecta pentru o perioadă de timp, dar involuntar cumva te întorci.
Te consideri împlinită când vine vorba de munca și pasiunea depusă în fiecare obiect meșterit de tine și valoarea la care este apreciat de publicul țintă?
Sunt foarte fericită cu ce am făcut și ce am realizat până acum. Dacă mă uit înapoi, cred că acum 2-3 ani nici nu visam să ajung aici. Nu a fost planificat, și dacă aș da timpul înapoi sau aș putea să mă întorc în timp să-i spun Ioanei de acum 3 ani „uite, că o să faci asta și asta și o să fie foarte drăguț” nu mi-ar veni să cred.
Câteodată am momente când nu sunt foarte mulțumită și împlinită, că nu sunt destul de creativă că nu presez destul de multe flori pe cât ar trebui pentru că există această ciclicitate. Dacă am pierdut anul acesta gălbenelele că s-au uscat deja, tocmai la anul o să le prind din nou. Dar per total, este wow faptul că m-am apucat să fac asta și faptul că atâția oameni care nu mă cunosc au cumpărat de la mine și mi-au apreciat arta. Am clienți care au revenit la mine și asta deja spune multe, pentru mine e foarte important. Nu vând de fapt, doar spun o poveste.
Recomand cu căldură tuturor să aibă un hobby potrivit pentru ei. Mi se pare că asta ne salvează. Jobul e necesar, dar dacă nu ai nimic care să-ți aducă bucurie, e un pic trist. Micile bucurii cu care rămâi, astea contează.
Totul a pornit din curiozitate și eu sunt o fire foarte curioasă, mă și plictisesc foarte repede, dar cumva de natură și de plante nu m-am plictisit pentru că sunt prea multe. Efectiv, n-am cum să mă plictisesc, n-o să le cunosc niciodată pe toate și mi se pare că toate sunt atât de diferite și au o grămadă de abilități. Îmi iau doza de dopamină nelimitată, e mai ceva ca rețelele de social media, ar fi bine dacă am putea înlocui cu plante. E fascinant totul, de la biologia clasică, cum se dezvoltă, cum crește planta, până la partea mai feerică, cu povești, cu tradiții. Încă le avem cu noi și ar fi bine să nu se piardă.
Când pornești un obiect nou, știi unde vrei să ajungi sau este un proces creativ continuu? Dacă da, cine sau ce te influențează în acest proces?
De obicei fac lucrări personalizate, pun un citat, dar acolo nu e așa multă creativitate. Acum am început să fac colaje și tot schimb defapt direcția. Vreau să fac bijuterii din plante, am încercat cu lut, cu ceară, mă duc în toate direcțiile. Am presat petale, dar nu știu ce voi face cu ele. Mi-am dat seama că, de fapt, asta mă ține în priză, să mai încerc și alte lucruri. Mi-aș dori ca produsul meu să fie într-o continuă schimbare, chiar dacă pentru psihicul meu nu e mereu ok, când îți dorești stabilitate, dar cred că este mai puternică partea din mine care care vrea să experimenteze.
Asta mă ține în priză, să tot încerc, să fiu curioasă și să experimentez. Mai am o idee și o pun în aplicare, nu îmi iese, mai încerc o dată.
Într-o lume în care bunurile materiale ajung să fie atât de ușor de produs în masă, într-o piață dominată de produse de slabă calitate, cum te promovezi și cum transmiți mai departe pasiunea pentru obiectele create manual? De ce merită să iau produsul tău și nu al unui brand gigant?
Cred că trebuie să ajungi la publicul care are nevoie și are ochi pentru tine. Trebuie să rezonezi. Cu unii oameni rezonează povestea asta cu plantele, pentru că sunt deja orientați către natură, iar cu unii nu rezonează, pentru că pur și simplu le place acest capitalism nebun de a cumpăra 14.000 de lucruri din care folosesc doar două.
Crezi că ai putea educa partea aceasta de consumatori?
Cumva asta îmi doresc să fac, să educ, dar nu din punctul ăsta de vedere al sustenabilității, că mi se pare că nu am cum, ci să educ pe partea de plante. Uite ce poate să facă planta asta, uite cât de interesantă e, să îi atrag așa cum am fost eu atrasă, prin curiozitate.
Mi se pare că oamenii sunt mai receptivi la plante în general. Câteodată mă întreb de ce ar cumpăra de la mine și n-ar cumpăra de la alte branduri. Dacă ai nevoie să faci un cadou care să însemne ceva, poți să vii la mine și eu pot să te ajut să ajungem la o formă drăguță a unui cadou care să însemne ceva și pentru cel care-l oferă și pentru cel care-l primește. Am învățat foarte multe lucruri de la oamenii care au cumpărat de la mine și care mi-au dat tot felul de idei. Noi suntem limitați fiecare în spectrul nostru, dar atunci când sunt mai mulți ochi și mai multe idei, nu știi încotro o s-o ia lucrare.
