Ana este localnică, creatoare de ii tradiționale, cusute manual. La baza iilor create de ea stă simplitatea, răbdarea și dragostea cu care le coase. Împărtășește pasiunea ei pentru ii prin ateliere de cusut pentru tineri și adulți, participă la târgurile locale și este un senior activ în comunitate.
Care este povestea dumneavoastră? Cum și când ați descoperit pasiunea pentru ceea ce faceți astăzi?
Mama m-a avut foarte târziu, bărbatul i-a murit în război. L-a așteptat până la 32 de ani, de la 17 ani și el n-a mai venit. Și apoi s-a căsătorit cu tata și m-a avut pe mine. Și gândul ăsta că ea este în vârstă și eu sunt mică și n-apuc să mă fac mare și să învăț treburile gospodărești. Ea mă punea de mică să fac de toate. Când am mers în clasa întâia, îmi dădea niște covorașe din hârtie, în care țeseam alte fâșii de hârtie prin ele. Mama m-a obligat, îmi spunea un lucru, care atunci mă enerva foarte tare:
„Când stai, mâinile și mintea să nu îți stea niciodată. Stai pe scaun, dar să dai din mâini și mintea să-ți umble: Cum să fac să fie mai bine? Cum să fac să fie mai mult?”
Și m-a încurajat și la 11 ani, vecina care trăiește, îmi ducea la 6 Martie Zărnești, că acolo lucra ea, făceam niște pernițe și ea mi le vindea în fabrică. La 11 ani eu primeam bani pe munca mea, întreagă munca mea. Făceam fața de pernă, o umpleam cu niște câlți de la niște saltele vechi și îi puneam o căptușeală și mi le vindea acolo. Ce știu eu ce prețuri erau atunci, dar primeam bani care erau ai mei, deși nu duceam lipsă de bani că părinții mei aveau. Pe urmă am început cu goblen, după aceea cu lasetă, îmi plăcea să caut în cărți și să aleg materialele. Și într-o zi, fata mea, a câștigat un concurs foto, i-a luat un interview, și eu i-am spus că mi-ar fi plăcut să aibă o ie pe ea și-mi spune „Păi fă-mi una!” Eu dacă am văzut că ea este de acord, am sunat-o pe o doamnă care îmbracă pe o mare artistă în costume populare. „Bună ziua, sunt o pensionară și am nevoie de o iei rapid pentru o fată care e studentă.” Mi-a trimis-o rapid, era plină de bujori, de nu mai știu ce, i-am trimis-o fetei mele, eu fericită că i-am trimis ia. Fata mea: „Am primit-o, dar parcă e o față de masă. Dacă o făceai tu, era mai frumoasă.” Și ăsta a fost imboldul. Aici a fost punctul. Ei trebuie să-i mulțumesc.
Ia asta a fost îmbrăcată de cinci generații. Mama mamei mele, în 1890, mama în 1921, eu în 1953 născută, fetele mele, două, și nepoțica. Deci cinci generații au purtat această ie.
M-am documentat după o carte, am căutat pe laptop, am căutat poze. Cum să îmi croiesc singură o ie?
Vedeți cât e de simplă? Nu se compară cu nimic. Asta îi place, simplitatea. Și într-o seară, la televizor, o ardeleancă îmbrăcată-n ie, și-o întreba cineva de ce este așa bogată la mâneci ia? Asta este valoarea iei, ea trebuie să aibe mânecile bogate și în partea din față, pe bust să fie simplă ca să-ți dea valoare feței, să-ți dea luminozitate, să-ți dea încredere. Și atunci ia dacă este lucrată simplu, ea îți evidențiază siguranța ta, prestanța ta, frumusețea feței.
Cum este conectată povestea dumneavoastră de Râșnov? În ce fel vă inspiră istoria, natura sau alte elemente ce țin de Râșnov?
Părinții mei amândoi sunt de aici, eu sunt de aici, copiii mei. Și îmi place de atunci, cred că sunt vreo 14 ani aproximativ de când lucrez la ii. I-am făcut ei, am făcut celeilalte sore, apoi au vrut și colegele ei, prietenele lor, de la prietenele lor la surorile, mamele lor și tot așa. Până acum am făcut peste 400 ii.
Asta a fost ultima pe care am făcut-o acum, în degradeuri de vernir. Stăteam pe spate și coseam, în spital, am avut o problemă și am fost internată, nu aveam ce altceva să fac. Și doamna care dăduse comandă pentru această ie mă suna, ce mai se întâmplă cu ia mea? I-am spus că sunt internată, dar cu toată durerea, nicio ie n-am făcut-o mai mare și mai bogată ca asta. Nu mare ca volum, cu încărcătură multă pe ea. Ori stăteam pe spate, ori dacă mă durea spatele și mă ridicam în genunchi. Și uite așa, coseam.
Am făcut multe ii pentru copii, pentru bebeluși, pentru botez.
Care sunt beneficiile de care vă bucurați prin practicarea acestui meșteșug?
Bucuria omului când îl văd că vine și se îmbracă cu ea și e mulțumit.
Știm cu toții că lucrurile durabile se fac cu multă răbdare. Așadar, ne puteți da un sfat despre cum putem cultiva răbdarea în viața de zi cu zi?
Voi tineri ăștia sunteți ocupați, sunteți angrenați în diverse. Noi ăștia mai vârstnici, până acum am înțeles că răbdarea este un lucru important. Și trebuie să-ți o impui. Trebuie să-ți impui să ai răbdare. Știi, când ajung în ultima fază a construirii unei ii, mai am de făcut gâtul și mici detalii, mă apucă un stres și un plâns, și pare că nu mai am răbdare, parcă nu le mai pot face. Nu întotdeauna, dar e ca și atunci când urci la Mălăiești și este ultimul hop, ăla e cel mai greu. Așa și aici.
Ne puteți spune o vorbă din popor despre acest meșteșug? Ceva ce s-a transmis din generație în generație?
O meserie de aur este meșteșugul, să știți, indiferent în ce este, în lemn, în cusături, în orice. E adevărată vorba: „Meseria e brățară de aur.” Știu, bătrânii și bunicii noștri, fiecare a avut unul cu muncile câmpului, altul pe lângă casă, dar toate au avut o valoare.
Și acum, dacă tot vorbim despre meșteșuguri date mai departe din generație în generație, considerați că vor trece testul timpului? Cum putem păstra vie legătura dintre generații prin aceste meșteșuguri date de la bunici către generațiile tinere?
De la bunicii mei până la mine au trecut, dar la mine cred că se oprește. Pentru că fetele mele nu ar face asta. Da, le plac, le apreciază, dar ele nu lucrează, nu au timp. Au servicii atât de aglomerate… și eu am avut servici, dar eu mi-am făcut timp.
Dumneavoastră ați ținut și un atelier de cusut motive tradiționale, cum au interacționat cu dumneavoastră participanții?
Ce mi-a plăcut, da! Au fost câteva persoane cărora le-a plăcut și chiar au lucrat. Și o vecină de a mea de aici, a venit și ea. De la început chiar a venit, s-a implicat și a lucrat. Și a venit și o familie din Timișoara, turiști, care foarte tare mi-a plăcut de ei, aveau o fetiță și un băiat. Și băiatul nu mergea pe linia crucii, dar împungea acul de colo-colo și i-a ieșit cel mai greu model, pe unul l-a făcut din cele patru, pe cel mai greu l-a făcut, deci zici că l-a desenat, a ieșit perfect pe față chiar dacă spatele era altceva. M-a impresionat și fetița o silitoare, și mama nu știa să facă nod la ață. Deci de unde au învățat copiii? De la școală? De la bunici? Dacă mama nu știa să facă nod la ață.
Dar chiar dacă fetele dumneavoastră nu duc pasiunea dumneavoastră mai departe, totuși ea se poate răspândi prin genul acesta de ateliere?
Da, cu siguranță.
Vă considerați împlinită când vine vorba de munca și pasiunea depusă în fiecare ie și cum este apreciată de public?
Foarte, oh da. Nu mai spun. Mi-a plăcut și în târgul acela atunci când m-ați așezat la o masă cu Geta Preda. Mi-a plăcut foarte tare. Am și vândut, am primit și comenzi, dar mi-a plăcut faptul că lumea le aprecia și punea mâna pe ele, am avut o masă plină de ii.
Când porniți o ie nouă, știți unde vreți să ajungeți sau este un proces creativ continuu?
Pe parcurs îmi mai apar idei de modificare, da.
Într-o lume în care bunurile materiale ajung să fie atât de ușor de produs în masă, într-o piață dominată de produse de slabă calitate, știm cu toții că până și iile acum sunt foarte multe contrafăcute, sunt produse în alte țări și vândute apoi la noi în țară, cum vă promovați dumneavoastră și cum transmiteți mai departe pasiunea pentru ceea ce faceți?
Cu bucurie. Acesta e singurul cuvânt. Cu bucurie și ambiție. Dacă vrei să faci un lucru de calitate, în primul rând trebuie să te orientezi la materialele cu care lucrezi. Nu lucrezi pe orice pânză.
Cum poate face cineva diferența între o ie autentică, cusută manual și o ie produsă în masă?
Nu se compară. Te uiți pe dos dacă vrei și vezi lucrătură de calculator și fața când o vezi, nu se compară. Lucrul de mână este lucru de mână.
Credit foto: Alexandra Bordeianu (fotograf de casă)
Contact: +40 770 339 272
Răsfoiește broșura „Făurit la Râșnov”
