Georgeta a înființat Waldorf în Râșnov acum 30 de ani, a participat la numeroase simpozioane internaționale, iar jucăriile și decorațiunile dânsei au ajuns peste tot în lume. Ghidată de pasiunea sa pentru natură și pentru un stil de viață armonios, Georgeta împărtășește cunoștințele ei cu adulți și copii, prin ateliere de creație și metodici Waldorf.

Cum și când a început povestea dumneavoastră cu Waldorf?

Eu am început în 1992. Deja eram educatoare de 20 de ani în tradițional, dar având grădinița aici aproape de casă și aproape de pădure, eu mergeam cu copiii și când eram în tradițional în pădure. Și când a venit Waldorful și mi-a povestit ce se întâmplă acolo, am realizat că eu asta făceam eu dintotdeauna, deci asta mi-am dorit să fac, să ies în natură cu copii, să trăiască fiecare anotimp afară, nu înăuntru. Steiner spunea că o copilărie privită de la fereastră nu-i copilărie.  Trebuie încercat totul. În ‘92 eram directoare la grădinița aceasta și m-am dus la cursuri la București un an de zile, mi-am dat demisia din directorat și în anul acela mi-am și pregătit grupă de Waldorf. Lumea a venit atunci că sună frumos, sună nemțește, că o să învățăm limba germană, i-am dezamăgit când le-am spus că în grădiniță nu se face nicio limbă străină. Până la șapte ani îți însușești corect limba română. 

În perioada în care eu făceam cursurile la București, băiatul  meu cel mare dădea bacalaureatul și la facultate, iar cel mic trebuia să meargă la liceu. Colegele mele mă judecau cum ai putut să pleci și să-și lași copii într-un an atât de dificil pentru ambii?. Și eu le-am zis așa: Atâta timp cât ei mă văd la vârsta asta că eu merg și învăț, ei ce au de făcut decât să învețe? Eu să învăț în locul lor nu pot. Sebastian, în ziua în care eu am deschis grădinița, am aflat că a reușit la finanțe bănci la stat, Vlad la Șaguna și eu mi-am terminat cursurile și am deschis grădinița. Cât de fericită puteam să fiu! Anul acela a fost extraordinar, pe lângă profesorii minunati pe care i-am avut acolo, am trăit un an de București cu viața culturală și cu tot ce se întâmpla acolo. Asta m-a dezvoltat foarte mult. După aceea am început treaba, toată lumea spunea că e o sectă, atunci eu am luat legătura cu preotul Bășa și l-am rugat să mă ajute să găsim un spațiu și să vină la întâlnirile mele ca să spulber ideea aceasta cu secta. A venit părintele Bășa la toate întâlnirile mele cu părinții înainte de a începe grădinița și m-am trezit în iunie deja că am 42 de copii înscriși. 

În viața asta, Dumnezeu îți dă tot ce-ți dorești, dar oamenii nu știu să aleagă și să despartă binele de rău. 

Locuiți dintotdeauna în Râșnov?

Da, asta e casa bunicilor mei, partea asta are 140 de ani. Am avut pensiune și am avut numai turiști străini. Deci am făcut și turism. 

Ați avut și aveți în continuare multe activități și pasiuni pe lângă Waldorf. Care sunt beneficiile de care vă bucurați cel mai mult prin tot ceea ce faceți?

Acum grădina mă eliberează pur și simplu de toate gândurile de aici, că sunt multe și plăcute și neplăcute. Lucru manual, de asta iarăși îmi place, îmi place să lucrez, niciodată nu mă obosesc. Și grădina în mod deosebit. Cultiv eu plantele mele fără chimicale, fără nimic.  Învățământul Waldorf în România a fost o alternativă a învățământului tradițional. Deci a fost tot de stat. Ceea ce nu se întâmpla în altă parte, peste tot, era privat. Dar în ‘90, Mihai Șora, el era ministru învățământului, a văzut cum merg lucrurile și a spus că cei care au bani și ar aduce copii acolo sunt milionari de carton și că nu are sens să vă chinuiți să faceți învățământ privat, pentru că vor veni numai copii ai oamenilor de bani gata, dar bani făcuți aiurea. Și atunci au luptat foarte mult să fie de stat. Deci să fim plătiți de stat. Fiind învățământ de stat și părinții nu trebuiau să plătească și a fost foarte bine așa. 

Care erau diferențele majore între învățământul tradițional și Waldorf? 

Lucrezi cu fiecare în parte după posibilități, da? Nu trebuie să rămână nimeni în urmă, dar în timp, ajung să se omogenizeze, nu toți deodată ca în tradițional. Observarea copilului o faci mai amănunțit. Eu m-am și bazat foarte mult pe observarea copilului. Am stat și am studiat și atunci puteai să-ți dai seama și ce se întâmplă cu el acasă, după comportamentul pe care îl avea în grădiniță și după obiceiurile lui.

Cum încurajați abilitățile practice, creativitatea, lucrul cu mâna?

Faptul că nu le dai teme impuse, totul este la alegere. Fiecare copil face din imaginație totul. De exemplu, basmul îl spui fără imagine. Nu dai niciodată imagine. Se spune povestea timp de o săptămână sau de două săptămâni, aceeași poveste cu aceleași cuvinte, nu pentru a învăța copilul, ci pentru a trăi copilul în poveste. Deci, fiecare copil își imaginează, cel de 3 ani într-un fel, cel de 4 ani într-un fel, cel de 5 ani într-un fel. Pentru că ei, de la 3 la 6 ani, sunt în aceeași grupă. Și de ce sunt în aceeași grupă? Pentru că învață unii de la alții. Un copil învață mult mai ușor de la un alt copil pentru că este la nivelul lui, decât de la un adult.

Este perioada în care se formează organele. Și ca să se formeze organele sănătos, copiii au nevoie de liniște. N-au nevoie de foarte multă agitație. N-au nevoie de culori stridente. N-au nevoie de lucruri care nu sunt naturale. Gândește-te la jucării. Gândește-te la un cub de plastic care este mare și îl iei în mână și e ușor. Deja l-ai păcălit pe copil. Trebuie să fie un cub din lemn, cât e de mare, atât e de greu. Deci totul să fie adevărat. Nimic fals. 

Ați făcut jucării Waldorf, îmi spuneți că ați ajuns cu ele și în mai multe țări. Cum arată procesul creativ din spatele acestor jucării? Ne puteți da un sfat despre răbdare, cum putem cultiva răbdarea, în viața de zi cu zi? Cum îi faceți pe copii să fie atenți să-și facă jucăria lor și mai departe dumneavoastră, ca educator, cum aveți răbdare să-i învățați să aibă răbdare?

Le spui politicos să aștepte și pe rând rezolvi problema copilului. Dar nu chiar în momentul în care el îți cere. Acasă părinții dau totul copiilor în momentul acela și ei mai cer și mai cer și niciodată nu sunt mulțumiți. Ori aici învață să aștepte, să fie răbdători. Pe lângă asta, în fiecare zi, la aceeași oră, face același lucru. Deci acesta este ritmul zilei. Dacă au un ritm sănătos, atunci toată viața vor avea un ritm sănătos. Să mănânci la aceleași ore, să dormi la aceleași ore, aveam și un ritm al săptămânii.

Cum vă veneau ideile? De unde porneați? Vă inspira ceva? Aveați o idee clară unde vreți să ajungeți?

Am făcut și practică multă în străinătate. Am fost în grădinițe care erau în mijlocul pădurii. Am albume întregi cu fotografii făcute în toate grădinițele și toate lemnele pe care le-am văzut acolo. N-au pornit chiar numai de la mine. Aveam înclinație, dar este clar că mi-am dezvoltat-o prin schimbul de experiență pe care l-am avut. 

Ați reușit să stârniți așa în câțiva copii pe care i-ați învățat lucrul cu mâinile, vreun meșteșug, ceva pe care ei l-au dus mai departe? Vreun artist? Waldorf se joacă foarte mult cu partea creativă și conexiunea cu natura. Peste ani, cum influențează mentalitatea copilului ce urmează a deveni adult? Către ce se îndreaptă el ca meserie?

Am cinci copii care sunt arhitecți. Știu de la grădiniță ce vor face copiii, majoritatea. Deci am medici veterinari, copii care iubesc animalele. Știam din grădiniță că se îndreaptă către asta.

Vă considerați împlinită după toți acești ani?

Oh, dar cum! Îi văd și pe cei care au fost în generațiile din tradițional și pe cei din Waldorf. Cei din Waldorf, în momentul în care mă văd, pur și simplu vin și mă îmbrățișează și mă strâng și îmi spun că le-a fost dor de mine, chiar dacă sunt plecați de nu știu cât timp. Am schimbat viețile părinților prin tot ceea ce le-am spus. Imaginează-ți cât de greu a putut să fie momentul în care eu le-am spus părinților să nu îi lase la televizor. Când ei făceau rate, deci asta era în ‘92-’93, ca să-și iau un televizor, să aibă un televizor color, să fie un pic mai mare și eu le spuneam că până la 9 ani copiii ar trebui să nu stea în fața ecranului pentru că până atunci se formează organul vederii și dacă el este bombardat cu televizorul, nu e bine. Deci cât a trebuit să lupt cu părinții, să le spun.

Voiau sucuri, voiau tot felul de chestii nesănătoase apărute atunci și eu le spuneam de ziua copilului, să nu aducă. Noi avem ceai la grădiniță și o plăcintă cu mere sau un chec. Plăcinta cu mere făcută acasă nu poate să fie rea și nici checul. Și știi acum cum se întrec care mai de care cu petreceri și cu tot felul de torturi.

Cum credeți că se poate da mai departe grija aceasta de a trăi conștient din punct de vedere al alimentației?

Generațiile tinere sunt mai deschise, dar în același timp li se pare că sunt bucuriile vieții și de ce să le iei. Și faptul că, uite, și cu activitățile astea manuale, dacă ei nu le-au făcut în școală, dacă n-au făcut în școală deloc lucru manual, ei nu știu, la 30 de ani, să țină un ac în mâna. Mă uit la copii de grădiniță, cu câtă ușurință și cu câtă plăcere lucrează dacă le dai atunci să facă. Contează să-i înveți, să-i educi de mici, de fapt asta este temelia. 

Cum reușești să-i apropii de natură? Să-i apropii de lucru manual? De meșteșug? 

Este important omul care îți transmite. În momentul în care te-apuci să lucrezi și te vede că lucrezi cu pasiune, pur și simplu simte dorința. Așa a fost la mine, am învățat de la verișoara mea care era foarte pasionată. Dar până când n-am văzut pe cineva lucrând cu atâta pasiune, deci trebuie ca tu când le predai, trebuie tu să lucrezi cu ei, să vadă pasiunea în tine. Eu am văzut la cursurile astea pe care le-am ținut acum și cu copiii, la Jocmania, dacă au venit și părinți și au văzut cum se lucrează și au pus mâna pe lână și au văzut ce poate să iasă, imediat au făcut. Deci în momentul în care îi înveți, adică le arăți ceva, trebuie să fie ceva deosebit care să-i atragă și să fie adevărat.

În lumea actuală, bunurile materiale ajung să fie foarte ușor de produs în masă, piața chiar este inundată de produse de slabă calitate. Cum reușiți prin atelierele susținute de dumneavoastră să transmiteți copiilor să aleagă produse mai naturale, produse create de mici producători sau artizani, realizate într-o nișă mai limitată, să zicem sau chiar să experimenteze și să își creeze ei propriile accesorii, haine, produse?

Eu asta fac și la cursurile pe care le țin, le spun nu cumpărați materiale care sunt scumpe, luați de la second hand, spălați-le și transformați-le. Totul se poate transforma. Tot timpul le spun chestia asta. Ideea e că poți face tu singuri decorațiunile, cu materiale găsite la magazinele second hand, cu materiale adunate din natură. Eu sunt numai de la second îmbrăcată, deci eu nu cumpăr nimic. Dar ce îmi cumpăr, uite, tot ce îmi cumpăr caut să fie de calitate. 

Interviul acesta reflectă mai mult partea educativă de „cum să cumperi și să fii echilibrat”. Cum te orientezi, cum educi omul către asta. 

Îți dai seama cât poți trăi de simplu, să nu-ți faci probleme, să te bucuri de orice? Și de frumusețile naturii. Dacă ieși în natură, le vezi.

Dacă nu ieși și te uiți la televizor, mă uit și eu. Să nu-ți imaginezi că nu mă uit. Bine, acum mai multascult podcasturi și lucrez. Deci, pentru că le poți asculta foarte bine și mâinile merg. Lucrez jucării pentru târguri și dacă merg la simpozioane în străinătate, acolo iarăși avem, peste tot avem bazare. Am fost inspirată și de bazarurile pe care le-am văzut și de târgurile pe care le-am văzut în străinătate. De atunci, din ‘92-’93, mergeam și în Belgia, de exemplu, în piața centrală. Duminica era târg, lunea dimineața era deja strâns totul, parcă nu se întâmplase nimic. Și am zis, oare când vor fi și la noi astfel de târguri și așa m-am bucurat să particip anul acesta la târgurile din Râșnov.

Credit foto: Alexandra Bordeianu (fotograf de casă)

Contact: +40 745 276 682

Răsfoiește broșura „Făurit la Râșnov”